Sodiu

Sodiul este indispensabil pentru funcționarea sistemului nervos și a mușchilor, precum și pentru reglarea volumului de lichide din organism — dar, în practică, aproape nimeni din populațiile cu model alimentar occidental nu are o carență a lui. Dimpotrivă: majoritatea normelor pentru sodiu sunt limite superioare, nu un minim recomandat.

Sursa principală de sodiu din dietă nu este solnița de pe masă, ci sarea „ascunsă” în produsele procesate — pâine, mezeluri, brânzeturi și mâncare gata preparată. De aceea, reducerea sodiului începe cu citirea etichetelor, nu cu renunțarea la sărat suplimentar.

Sodiul este singurul nutrient din acest serviciu la care nu veți vedea o secțiune „ce face în organism” — iar în spatele acestui fapt stă o decizie conștientă a legiuitorului european, nu un gol de date.

În registrul declarațiilor de sănătate autorizate există o singură declarație privind sodiul, iar aceasta vorbește despre reducerea aportului său: „Reducerea aportului de sodiu contribuie la menținerea unei tensiuni arteriale normale”. Ea nu este atribuită sodiului ca nutrient, ci categoriei de alimente cu conținut scăzut sau redus de sodiu — deci producătorul o poate folosi doar pe un produs care conține puțină sare.

Cel mai interesant este ce lipsește din registru. EFSA a considerat dovedită o relație cauzală între sodiu și funcționarea normală a mușchilor, dar Comisia Europeană a refuzat autorizarea acestei declarații. Motivarea se află în preambulul Regulamentului 432/2012: declarația ar încuraja consumul unui nutrient al cărui aport — potrivit poziției autorităților naționale și internaționale — ar trebui redus, inducând astfel consumatorul în eroare cu privire la mesajul de ansamblu. Este un caz rar în care știința spune „funcționează”, iar legea spune totuși „nu are voie să fie promovat”.